duminică, 8 septembrie 2013

Orășelul Leneș în România

Pe 2 septembrie la ora 13:45 a început să fie difuzat în România cel de-al treilea sezon al serialului Orășelul Leneș la postul de televiziune pentru copii Boomerang.

Comunicat de presă

Creat de sportivul islandez Magnus Scheving, care este și personaj principal, serialul urmărește aventurile supereroului Sportacus, ale Ștefaniei, fetița cu părul roz, și ale leneșului Robie Putrezitul, alături de amuzanții locuitori din Orășelul Leneș. Peripețiile lor îi distrează pe copii și îi inspiră să mănânce sănătos, să facă mișcare și să danseze.

În cele 13 episoade difuzate acum în premieră, Sportacus va avea un costum, gadget-uri și vehicule noi, create de designerii studiourilor IronHead, care au realizat și costumele pentru filmele Batman, Cei 4 fantastici, sau Omul de oțel. La rândul ei, Ștefania îi va învăța pe copii noi pași de dans și îi va încuraja să fie activi. În noua serie, o importanță deosebită va fi acordată bomboanelor sportive (fructe și legume) și efectelor benefice ale acestora, iar copiii vor putea vedea gadget-uri noi și interesante, menite să promoveze activitățile fizice. 

Orășelul Leneș este urmărit de părinți și copii din 172 de țări, în 30 de limbi, și a câștigat nenumărate premii internaționale, printre care și prestigiosul BAFTA. Creatorul său, Magnus Scheving, a inițiat în toată lumea campanii pentru un mod de viață echilibrat, și a colaborat chiar cu Prima Doamnă a Statelor Unite, Michelle Obama, pentru proiectul “Let’s Move” (Să facem mișcare), menit să-i încurajeze pe preșcolarii americani să facă mișcare și să mănânce sănătos.

Poate copiii nu înțeleg cât de importantă este activitatea fizică, dar dacă vă vor vedea că faceți mișcare cu plăcere, vor vrea să vi se alăture. Activitățile nu trebuie să fie scumpe, obositoare sau să se transforme într-o corvoadă. Regula de bază este creativitatea: folosiți-vă imaginația și faceți mișcare – veți observa cu surprindere cât de bine vă veți distra, spune Magnus Scheving. 

Sfaturile lui Sportacus:

· Lui Sportacus îi place să inventeze mici evenimente săptămânale, cum ar fi Lunea pepenelui sau Duminica bananei. 

· Sportacus taie fructele și legumele în bucățele de o înghițitură și le dă nume amuzante, precum bărcuțe de mere, sau vapoare de portocale.

· Lui Sportacus îi place să cultive el însuși bomboanele sportive (fructe și legume). De exemplu, roşiile pot fi crescute şi în mici ghivece în casă, atunci când nu aveţi o grădină. 
Mai multe sfaturi pe www.Boomerang-tv.ro


Despre Orășelul Leneș 

· Fost campion la gimnastică aerobică, Magnus Scheving a câștigat Campionatul European în 1994 și 1995, precum și medalia de bronz la Campionatul Mondial de Gimnastică Aerobică din 1994. Pe lângă multe alte titluri, Magnus a câștigat Campionatul Țărilor Nordice și deține șase medalii de campion al Islandei. În 1995 a fost votat atletul anului în Islanda, țara sa natală.

· Programul filmărilor la Orășelul Leneș este foarte solicitant pentru actori. Magnus spune că recordul său este de 3.000 de sărituri într-o singură zi!

· Orășelul Leneș este singurul brand global de divertisment dedicat sănătății copiilor. Orășelul Leneș și personajul principal, Sportacus, au lansat inițiative menite să schimbe în bine modul de viață al copiilor în țări precum Statele Unite, Marea Britanie, Norvegia, Mexic, Islanda și Bulgaria. 

· Magnus Scheving a lansat conceptul Orășelul Leneș în 1995, când a publicat în Islanda o carte pentru copii. Brandul cuprinde acum serialul TV, spectacole live, muzică, jocuri, radio, retail și programe pentru comunități. 

***


Orășelul Leneș, unul dintre cele mai importante și respectate branduri de divertisment pentru copii, înglobează un serial de televiziune premiat, spectacole live, evenimente sportive, publicații și multe altele, care promovează, într-un mod amuzant și captivant, obiceiuri sănătoase de viață în rândul preșcolarilor. Creat de fostul atlet islandez Magnus Scheving, serialul este urmărit în peste 500 de milioane de locuințe din 170 de țări, în 30 de limbi. Orășelul Leneș colaborează cu agenții guvernamentale din întreaga lume pentru a dezvolta programe cu impact pe termen lung dedicate promovării unui stil de viață sănătos. 

Boomerang difuzează desene animate îndrăgite de întreaga familie, precum serialele clasice Scooby-Doo, Tom și Jerry, Looney Tunes sau Familia Flintstone. Boomerang îi face pe părinți nostalgici, amintindu-le de vremurile de demult, iar pe copii îi încântă cu aventurile amuzante ale unor personaje precum Pantera Roz, Top Cat, sau Bugs Bunny. Boomerang este disponibil în 12 feed-uri în 13 limbi. Pentru mai multe informaţii vă rugăm accesaţi www.bomerang-tv.ro.

Cartoonito este programul dedicat preșcolarilor difuzat de postul de televiziune pentru copii Boomerang. Lumea Cartoonito este plină de imaginație și amuzament, iar copiii o pot descoperi urmărind seriale precum Orășelul Leneș, Banane în pijamale, sau Jelly Jamm. 

Pentru mai multe informații vă rugăm contactați: Alina Bratu, Marketing & PR Executive. Mail: alina.bratu@turner.com. 


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu